miercuri, 10 martie 2010

Un pas mai departe

.. de la forţarea să tac,
la găsirea unui înţeles ..
prinzând de colţ mulţumirea,
şi bucuria.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului meu Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care mă mângâie în toate necazurile mele,
pentru ca,
prin mângâierea cu care eu însumi sunt mângâiat de Dumnezeu,
să pot mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!

Căci, după cum am parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos am parte din belşug şi de mângâiere.

Aşa că, dacă sunt "în necaz", sunt pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă sunt mângâiat, sunt pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi mine.

Şi nădejdea mea pentru voi este neclintită, pentru că ştiu că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.
(sf. apostol Pavel, 2 Corinteni 1:3-7)
parcă încep să-l înţeleg,
puţin câte puţin..

dar punctul cel mai tare e:

În adevăr, fraţilor, nu vreau să vă las în necunoştinţă despre necazul meu [...], de care am fost apăsat peste măsură de mult, mai pe sus de puterile mele, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.

Ba încă îmi spunea gândul că trebuie să mor; pentru ca să îmi pun încrederea nu în mine însumi, ci în Dumnezeu care înviază morţii.

El m-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi am nădejde că mă va mai izbăvi încă.
(sf. apostol Pavel, 2 Corinteni 1:8-10)
nu, nu am ajuns la această intensitate,
staţi liniştiţi..
doar că mă simt aşa.. cumva atras.

să auzim încheierea:

Voi înşivă mă veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută mie prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri adresate lui Dumnezeu pentru mine.
(sf. apostol Pavel, 2 Corinteni 1:11, dar subscriu si eu!)

* Am adaptat textul la persoana I singular, pentru un efect mai personal, în care să mă regăsesc pe alocuri. În original, Pavel vorbeşte la persoana I plural, incluzându-l şi pe tânărul lui ucenic, Timotei, care îi călca pe urme.
** la punctul cu rugăciunea, chiar vă mulţumesc celor ce mă susţineţi cu rugăciunile voastre; nici pe departe nu mă compar cu sf. apostol Pavel, dar suntem binecuvântaţi unii prin alţii.
*** dacă tot am ocazia, vreau să afirm că dorinţa mea cea mai mare este ca Dumnezeu să vă ajute prin ceea ce scriu din experienţele mele cu El.

Un comentariu:

  1. Drag copil iubit peste masura....as fi vrut cumva sa spun ca mi-este dor de tine, dar cum?...nu te cunosc.:)dar te cunosc in duh...si mi-esti asa de drag:x>:D<
    stiu ca vei reusi in drumul tau oricat de greu ar fi, caci El este cu tine pas cu pas!
    as vrea sa-ti spun ce-am inteles eu: ca incercand sa inteleg ce nu poate fi inteles , ma indepartez de voia lui...cateodata, trebuie doar sa ne incredem, sa pasim prin credinta, sa ne apropiem de El si sa credem ca El ESTE!(Evrei 11:6)
    fii binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere

Aștept comentariile dvs: