Taina de Paste

Între cer şi pământ,
undeva la mijloc, întru fiinţa omenească,
întrupatu-Te-ai smerit, mărunt.
Naştere deosebită, viaţă sfântă trăită,
putere dumnezeiască în iubire dovedită.

Ai căutat şi ai găsit,
ba mai mult de-atât, ai tămăduit.
Sclipire de bucurie în ochii Tăi
vâzându-ne pe noi, nişte copii răi.
Ce ascundeai oare în ei?

Zdrobire, durere şi ţipăt!
Speranţe ruinate, totul îndărăt..
Cum putut-ai Doamne, să mori blestemat,
hulit şi ruinat, de ce – m-am întrebat.
Mă străpungi acum, direct şi curat.

Milenii, vieţi şi circumstanţe
trecut-au de când Tu ai murit.
Ai înviat, şezi pe Tronul Măririi
şi m-ai luminat:
Răscumpărarea vieţii mele din păcat!

Dar accentul nu cade aşa,
e ceva mai adânc în inima Ta.
E iubirea din veşnicie, e nerăbdare
să vezi cum din noi, din omenire,
se naşte EA, Mireasa, Soţia TA.