Sarbatori fericite!

As vrea sa va multumesc tuturor celor ce intr`un fel sau altul m-ati incurajat sa scriu acest blog. Desi nu am avut mereu ganduri de impartasit, sau acelea publicate nu au fost chiar atat de interesante, imi place sa cred ca 'ceva' anume v-a facut sa reveniti (cu placere) pe blogul meu.

Cu ocazia acestor sfinte sarbatori de Craciun vreau sa va doresc din toata inima

"Sarbatori fericite!".

Fericite, da.. orice ar insemna fericirea pentru voi. As vrea sa va spun insa ce inseamna FERICIRE pentru mine, si odata cu definirea mai pe larg a acestui cuvant magic, sa ma intelegeti ce va doresc in fapt.

• Cand eram de`o schioapa, la sanul mamei mele... fericirea mea era sa fiu hranit bine, sa fiu bagat in seama si tinut in brate. Nimic altceva nu conta pe lume.
  
• Cand am inceput sa merg tarash, as fi fost fericit la culme daca ar fi apreciat ai mei ca am inceput sa merg singur, insa ei s-au ingrijorat ca am sa ma lovesc; totusi eram fericit ca sunt pretuit.
  
• Pana la varsta de 7 ani, fericirea mea era sa explorez casa, sa observ miscarea gravitationala in actiune... si sa rad!
  
• De indata ce am inceput scoala, fericirea mea erau masinutele! [ce credeati, ca invatatura?] Totusi, eram printre cei mai buni si ma simteam implinit de acumularea de noi cunostinte. Sa petrec timp cu prietenii de la bloc erau iarasi momente de fericire.
  
• Cat am fost adolescent, pana in clasa a 12a, fericirea era in mare parte sa imi fac datoria de elev, sa imi descopar pasiunea pentru informatica, sa aprofundez calculatoarele.
• In facultate, am inceput sa filozofez, sa patrund mai adanc sensul lucrurilor si al oamenilor. Fericit am fost cand am inceput sa inteleg oamenii si sa le fiu de ajutor intr-un mod sau altul.
• Acum, ca am terminat facultatea, am observat ca FERICIREA nu sta in lucruri sau in oameni, ci in interiorul meu.

Cum asa, in interior?

Da, caci daca nu te simti impacat cu tine insuti, vei fi mereu agitat, vei cauta sa inadusi acea voce a constiintei care tot isi cere tributul. Daca in interior nu este liniste si pace, nu poate fi nici fericire. Vei cauta sa alergi dupa ea incoace si incolo, in zadar. Fericirea o gasesti cand iti afli pacea sufleteasca. Unii o spun de pe buze, insa in interiorul lor inca mai plange cineva.

O veste minunata ni se vesteste prin colindele ce le ascultam in liniste, in tacere, de sarbatori. Aceasta veste este magica in sine, caci desi toti o aud, putini sunt cei ce o gusta si afla secretul gustului. Isus Hristos a venit in lumea noastra pentru a ne aduce impacarea cu Dumnezeu, caci prin viata noastra ne departam chiar fara sa vrem de acel echilibru interior, ce depinde de EL. Fara o relatie stransa cu Creatorul nostru, suntem ca acei bebelusi abandonati, singuri, parasiti. Eu cred ca daca as putea sa privesc in sufletul tau, as gasi un mic copilas ce plange dupa iubirea mamei, acea iubire neconditionata [vezi 'Prietenul adevarat, de sarbatori..]

Dumnezeu a venit sa ne ia in brate, sa ne hraneasca spiritul si sa traim. Hristos a patimit pentru pacatele noastre, care ne-au pus in conflict cu divinitatea. Astfel, prin iertarea oferita de EL avem pace cu Dumnezeu, si aceasta pace aduce liniste sufleteasca, in care va izvori o fericire ce intrece orice limita umana.

Fericirea adevarata nu sta in lucrurile exterioare, in cadouri, nici chiar in ceilalti oameni; de multe ori m-am simtit singur chiar intre cei mai buni prieteni. Am gasit insa fericire in interiorul meu, aici unde m-am impacat cu Dumnezeu si unde El mi`a plantat un izvor de fericire. Ori de cate ori ma intorc spre El cu toata inima, imi alina sufletul, imi mangaie ranile, EL ma intelege perfect si are cuvinte frumoase pentru mine, imi deschide mintea sa inteleg ce e frumos si ce e urat, ma face sa umblu in dreptate, imi da valoare si ma simt iubit. Ce poate fi mai minunat?

Am incercat in cateva cuvinte sa exprim ce inseamna fericirea pentru mine. La diferite varste iubim diferite lucruri, insa ceea ce cred eu ca are nevoie orice om, este bucuria mantuirii, care izvoraste dintr`o relatie sanatoasa cu Creatorul. Impaca-te cu El si vei avea iarasi pace, te vei bucura din plin de viata!

"Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale." - Psalmi, 73.28.

Acestea fiind spuse, reamintind, va doresc din toata inima:

"Sarbatori fericite alaturi de Cel drag!"

Prietenul adevarat, de sarbatori..

Ma tot gandesc in ultima vreme la ce inseamna un "prieten adevarat".

A avea amici, e una. Cu ei te poti distra o zi, pe diferite subiecte superficiale.

A avea prieteni, e ceva mai mult. Cu ei te poti bucura o saptamana.

A avea prieteni apropiati, e deja frumos. Cu ei te poti bucura ani de zile.

A avea insa prieteni adevarati... ar trebui sa nu`ti ajunga o viata intreaga sa te saturi de ei.

Spunem repede ca prietenul adevarat la nevoie se cunoaste.

Prietenul adevarat isi dovedeste credinciosia atunci cand iti este cel mai greu. Cine n-ar vrea sa aiba asa prieteni? Atunci cand te simti intristat, doborat, bun de nimic.. sa iti spuna o vorba de "am incredere in tine" sau "esti important pentru mine".

Mai este un aspect al prietenului adevarat, unul mult mai sensibil si mai de dorit.

As vrea sa privesc altfel de acum prietenia:

"Prietenul acela care stie totul despre tine, calitatile dar in mod special DEFECTELE tale, insa totusi te iubeste, iti este un prieten adevarat."

Ai asa prieteni in viata?

[...]

Stau si ma gandesc ca de peste doua mii de ani incoace, in fiecare an de Craciun, Dumnezeu incearca sa transmita un mesaj disperat unei omeniri sfasiate de singuratate si lipsita de prieteni adevarati, acela ca L-a trimis pe unicul Sau Fiu, Isus Hristos, sa fie prietenul cel mai bun al celor pacatosi, prietenul adevarat care le cunoaste orice defect si in ciuda acestui lucru, S-a nascut pe pamant ca sa le aduca fericirea prin impacarea cu Tatal.

De obicei de sarbatori tind sa ma simt singur..

Insa acum ma voi gandi mai mult la faptul ca am un prieten adevarat care desi imi cunoaste toate defectele si toate durerile sufletesti, ma iubeste si imi ofera bucurie, pace, speranta si o viata noua, cu totul mai buna!

P.S. A trecut o noapte si o zi de cand am scris ce-am scris... si deja am fost pus la incercare daca pot fi si eu un prieten adevarat, vazand defectele grave ale unei persoane apropiate, sa o iubesc trecand peste ele, desi sunt lucruri vechi si care par a nu se mai schimba vreodata; foarte greu.. n`as fi putut ierta si iubi fara ajutorul Celui ce-mi este mie prieten adevarat. Dragostea Lui este atat de puternica!

La multi ani, Romania!

Da, uite si ultimul ceas din zi.

Din ziua de 1 decembrie 2008.

2008 - 1918 = 90 ani.

Multi inainte!

Nu ma multumesc cu asa urare.

Am sa spun mai multe, desi stiu ca nu voi reusi sa spun tot ce am pe inima pentru tara mea.

In primul rand, 

un gand:

aprinsese mama tv-ul sa vada defilarea.

eu tocmai citeam o carte cand mi`a sarit ochiul dupa tancurile ce mergeau semete pe sub Arcul de Triumf(!)

ce credeti ca mi`a trecut prin minte?

[uite-asa un glont de MARE...] ;)) nuu...

"De ce sintetizam istoria unui popor prin forta militara, ca si cum ar fi esenta dainuirii?"
De ziua nationala a tarii, ne scoatem la parada dotarile armatei... sa ne insufle asa, poate-poate, un sentiment de putere, de mandrie, o emotie 'pozitiva'. Oare istoria unui popor se bazeaza numai pe forta armata? Nu cumva neglijam si alte aspecte importante ale coloanei vertebral-istorice a poporului nostru? Sau ARMATA si RAZBOIUL, aceste cuvinte pline de sange, au ajuns sa defineasca in mod primordial VIATA? In asa lume am ajuns sa traim? Doamne!
Hoo, stop! Totodata ne amintim, cu buna intentie... de stramosii nostri care au luptat sa ne pastreze granitele asa cum le pretuim astazi: atat cele pamantesti, cat si cele spirituale. Toata stima!
Insa inca nu sunt multumit, mai am ceva de zis!

Daca mi se permite, in libertatea exprimarii de astazi, sa adresez o intrebare intrebatoare pentru "tot poporul", si probabil va va merge direct la inima si pe unii va va incanta, asa ca o spun deschis, in mod personal:

"Draga frate roman, care este baza vietii tale? Ce anume te defineste si iti insufla viata? Prin a cui putere inca mai traiesti?"

Atat ca individ, insa ca si natiune, avem o filozofie de viata aparte; si intrebarile noastre existentiale ne obliga moral sa ne reintrebam astazi... pe ce ne bazam viata noastra? Care este scopul nostru, ca romani, pe pamant? In mod individual, cum aleg sa-mi traiesc viata si pentru cine/ce? Care sunt valorile de baza pentru care merita sa traiesc si sa am un profit pe termen lung? Si cand ma gandesc la lung... imi aduc aminte ca "viata-i scurta, gustu-i lung!". Raspundeti va rog, in dreptul dumneavoastra. Fie ca sunteti mandru ca sunteti roman sau nu, fie ca va aflati in Romania, Italia, Spania, Grecia, Rusia, America sau altundeva!

Imi place foarte mult ceea ce afirma, convins fiind, regele si psalmistul evreu David, cu care S`a laudat Dumnezeu ca este "un om dupa inima Mea".

Ps.20:6-9.
"Stiu de acum ca Domnul scapa pe unsul Sau, si-i va raspunde din ceruri, din locasul Lui cel Sfant, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui. 
Unii se bizuiesc pe carele lor, altii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. 
Ei se indoaie si cad; dar noi ne ridicam si ramanem in picioare.
Scapa, Doamne, pe imparatul, si asculta-ne cand Te chemam!"

In al doilea rand,

o rugaciune:

In al treilea rand,

un banc: 

Merge un grup de tineri de buna credinta in vizita la o doamna in varsta de 90 de ani; stau ei de vorba cu aceasta, ii asculta gandurile inimii prezente si trecute..

La un moment dat o fata intreaba:

"- Doamna X, cum va mai simtiti, cum este viata la varsta de 90 de ani?"

"- Eeeei, mai copii... cum sa fie? CA LA 90 de ani!"

"- Bine, bine.. dar noi nu stim, ca suntem tineri; cum e la 90 de ani?"

"- Pai cum sa fie? Ca la 90 de ani.. da.. ca la 90 de ani.."

La multi 90 ani, Romanie!