Tristeţea Crăciunului.
Da, tristeţea de Crăciun.
Multele urări de "fericire şi voie bună" fac pe unii să fie şi mai trişti decât ar fi de sărbători.
Românii ştiu să serbeze, ştiu să facă din luna Decembrie o lună de vis.
Adică de Basm.
Mereu ne-au plăcut basmele. Acolo toţi devin dintr-o dată fericiţi.
Abureală. Tu devii şi mai trist.
Ai cam sigur vreo durere ce te macină de multă vreme şi nu poţi pur şi simplu să te faci că nu există.
Defapt uneori reuşeşti să te mai păcăleşti, chiar devii un fel de Greuceanu, care te dai de trei ori peste cap şi devii dintr-o dată un propovăduitor al bucuriei de Crăciun, trimiţând mesaje gen "fie ca" la toţi prietenii tăi...
Am accentuat destul starea deplorabilă în care te găseşti, şi chiar ţi-ai dori să te bucuri de sărbătorile acestea. Dar toate urările te părăsesc precum fulgii: nici bine nu se aşează pe sufletul tău, că dispar! Şi nici n-am să-ţi fac o urare, deşi îţi doresc binele. Dar ca să şi ajungă acolo la tine acest bine, trebuie mai întâi...
să îţi preţuiesc durerea!
să plec capul şi să tac în prezenţa sufletului tău, care, deşi e disperat după fericire, se înşeală cu o urare superficială şi cu un zâmbet "de sărbătoare". Nimeni nu s-ar mai opri să îţi asculte suspinele. Nimeni... (poate ar face-o Moş Crăciun, dar ştii că nu ai fost cuminte.. plus că "moş crăciun" este o imitaţie patetică la adresa Domnului Păcii, dătătorul vieţii şi al fericirii; tot ce mai poţi să speri este la mila Lui).
Ei bine, abia într-un astfel de întuneric existenţial a răsărit Lumina.
Îţi aminteşti că în Eden, Dumnezeu i-a făcut o promisiune omului: "sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui".
Dar trecuseră deja aproape patru MILENII până la venirea acestui Eliberator.
Era o promisiune "întârziată".
Exact ca în proverbul "O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă."
(Pildele 13.12)
Alte patru sute de ani mai trecuseră şi ei de când nu mai fusese nici o descoperire profetică în Israel. Tot ce mai aveau erau promisiunile scrise peste care se aşternea descurajant praful... secol după secol.
Iată o dorinţă împlinită, iată o expresie a credincioşiei lui Dumnezeu!
Dă-mi voie să gândesc pentru mine, dacă ţie nu pot să îţi mai spun nimic...
oare ce a promis Dumnezeu, nu va face?
întunericul nu va domni veşnic nici în viaţa...
Postări
