Nostalgie

Important e sfarsitul bun.

Frumos e sfarsitul glorios...

De NEIMAGINAT e fericirea unui drum fara intoarcere si fara cadere; fara ceata or durere.

... doar iubire si putere!

Legenda unui gand

Nu trebuie neaparat sa ai ceva de spus ca sa scrii… uneori pur si simplu incepi sa butonezi si iti curg gandurile, iar daca dupa trei ore de scris asa, nu ti s`a conturat inca nici o idee… inseamna ca ai chiar mai multe ganduri decat iti imaginai. Si daca in timp ce scrii nu dai drumul la ceea ce-ti bate la usa (pe interior), poti ajunge frustrat la urma, avand asa ca un sentiment ca nu te cunosti. Si de ce, ma rog, sa te ascunzi? Lasa-te cunoscut. –Da, vei spune, ca sa fiu eu vulnerabil! Spuneam de auto-cunoastere, dar aia nu se face chiar asa. Sau nu numai asa, asta oricum, e o incercare.

Eh… cu vulnerabilitate, cu tot; chiar si fara, tot e bine sa scrii.. pana ajungi sa nu mai poti fara sa scrii, pana iti intra in vene, pana iti iese pe ochi, pe gura, pe maini si prin firele de par. Numai (pe) ‘degeaba’ sa nu iti iasa; dar chiar si asa, am spus, merge pentru inceput. Pe urma nu ai sa mai poti continua la fel. A scrie nu inseamna neaparat a scrie, ci a exprima. Dar asta nu ca sa te faci cunoscut, ci sa-ti faci mai degraba tie un bine.. sa nu dospesti. Intr`o zi ai sa explodezi! Oricum, in alta (daca nu chiar tot atunci) ai sa si mori. Moarte fizica ma refer, ca existentiala nu exista; decat diferente de nuanta. Unde eram?

Iti cam place sa te lungesti cu vorba, mi-a spus. De ce… cine, eu? Cum adica? Doar spun ce gandesc; ca gandesc in timp ce spun, asta e defectul meu; dar al tau, ca nu spui nici dupa ce gandesti? Hai mai bine sa batem palma si sa nu ne`nvartim in cerc degeaba. Cine e mai tare? Eu, bineinteles. (poftim??)

Nu te doare gandul cand te lasi in voia pornirilor tale ‘talentate’? -Ce intrebare mai e si asta? -Lasa mai, are si el dreptul sa intrebe, ca tot omu; ca deh, pana la urma, nu era un dialog deschis? -Ce tot bolborositi voi aicea, lasati-ma sa`mi continui vorba. Deci… cum spuneam, este bine sa gandesc! Ca sa exist! Dar de ce trebuie sa exist? A, ca sa simt. -Eh, sa simti.. spui si tu asa, ca vrei sa pari interesant. -Da, si ce, este interesat omul. De viata, de vorba, de talent. Hai…

Bibistrocelul crocobazdugat si cu veverituica se uitau ciuliti unul la altul cum se rostogolea nuca. Numai greierele tacea [furnica stie de ce]. Iarba se rostogolea printre crapaturile nucii, orele scurgandu-se aparent mai putin fulgerator, datorita cresterii distantei supra timp (e o chestiune de fizica relativitatii; timpul uneori oboseste de atata greutate, ca putem spune: sta in loc). Fratii din nuca aveau insa spor..

Sa vezi ce-mi trecu prin minte! -Ce? (uite-ASA un glonte; haha) -Lasa`l mai, sa spuna.. -Da! incuviinta cel mai posac, care, spre uimirea tuturor, avea accent de moldovean si i se vedea un dinte cand vorbea. Pesemni o`nceput s prinda gustu povestirii, mai stii? Oricum, pana sa se ajunga la un consens, toti au simtit nevoia acuta sa-si exprime parerea; de parca au fost intrebati. E bine sa ai o parere, dar ce spui cand unul are mai multe pareri, deodata ma refer? -Da, mai ales cand am vreo parere cu care nu sunt de acord! -Ce-i veni in gand, ma, lu` asta micu? Haide ma, spune acuma; ce, ti`a mancat viermele limba?

Daca vazu ca asa sta cu treaba, cand sa spuna, cand sa nu… personajul nostru principal (in acceptiunea unora) din legenda a hotarat in inima lui sa spuna tot! Si asa viata`i scurta. Macar… gustu`i lung! Si, dintr`o rasuflare, ca pe nesimtite luata, toata comunitatea fu surprinsa de o veste surprinzatoare. Incepu personajul nostru (principal, in acceptiunea unora)… si cand a inceput odata, repet, cand incepu… (cand?) turui ca un vulcan pana inabusi toata suprafata interioara locului, de se vazura si norii de pe cer in intunericul dinlauntru. Norii sunt albi. Frunzele copacilor, in viteza, las sa razbata soarele. Si nu in ultimul rand, lava nu face decat sa topeasca si sa uniformizeze (eruptii). Cam pe la mijlocul povestirii, cam asa… un personaj secundar (acceptat de majoritatea criticilor ca personaj secundar; nu din cauza ca nu e principal, dar din cauza ca sta mereu sa zica el vorba a doua la orice) incepu sa se intrebe in sine daca ce aude e valabil, sau viabil. Cum? Asta (n-am diacritice – nn.), care sta de`o viata cu noi, sa patrunda`n asa ceva? Dar parca mi se parea ca.. Pfoalei.. Am observat eu ceva, da` ziceam ca… of, mi`e o ciuuda de ma doare (cantabile – nn.)! BA NU, stai! Imi dau seama ca nici eu nu le`am spus faza aia de atunci, cand.. Hihi.. ce ma amuza! (saracie, asta era cu pricina). Ochi si urechi era numai al treilea, care, din prea multa lui curiozitate, nici nu realiza ce aude, fiind cu gandul doar la cat de atent il poate face o astfel de descoperire! Al patrulea, care defapt a fost primul si tot primul o sa ramana dintre toti… desi nu o sa mai pupe el nici o alintare, decat daca se mai naste odata.. al patrulea, ziceam, ingana plauzibil(!?) (dar tot posac) in sine cuvinte precum: aha, da, e si normal.. of, nimic nu`i nou sub soare; daaa?! (a cu caciulita).

Nici bine nu se terminara tot ce se putea de exprimat, (defapt abia pe la punctul culminant se dezvoltase subiectul, insa nu avem destul spatiu si timp sa il elaboram), ca se izbira brusc de ei asa, ceva ca dosul unui copac, dar moale (probabil de muschii ce erau pe el) de spatele nucii. Sau fata ei. Oricum, lateral nu avea cum sa fie, ca, din punct de vedere geometric, era putin cam imposibil sa se produca ceea ce s-a produs. Paradoxal, dar s`a crapat!

Metamorfoze

Timpul mă trece, dar şi el este trecător.
Amintirile mă adună, dar încet se risipesc.
Viitorul mă aşteaptă în prag, dar e deja istorie.

Percepţie asupra realităţii.
Dar eu?