Mă molipseşti

Una e să Te citesc în cartea sfântă, să Îţi cred promisiunile,
Dar chiar să le văd cum se revarsă ca ploaie de binecuvântări?

Mi-ai mai arătat cum le faci pe toate de minune, să mă exaltezi,
Dar Tu mereu mai ai câte ceva ascuns cu care să mă minunezi?

Prin comparaţie, încercam să definesc fericirea, cu nefericirea,
Dar chiar aşa să îmi lărgeşti Tu orizontul, că mă laşi fără cuvinte?

Deci eu nu ştiam de-astea.. şi visul Tău cu mine era doar un vis,
Dar să răsară el acum, spărgând imposibila gheaţă, ca un ghiocel?

Nu, nu sunt obişnuit să trăiesc în felul acesta binecuvântat,
Mă molipseşti să nu mai pot de veselie.. şi să tac!

Când nu poate decât să tacă

Motto:

"Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta. Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine." - Ţefania 3.17

Când te bucuri, reacţia normală e să tresalţi.
Se vede pe chipul tău un zâmbet, se aud în inima ta cuvinte pline de farmec..
Aşa faci tu, dar Dumnezeu are o modalitate mai aparte de a se bucura.
El nu mai poate de veselie şi se bucură tăcând.

El, Dumnezeul care există şi nu tace, de veselie rămâne dintr-o dată mut.
Cuvântul viu, Hristos, în permanenţă rostit de Tatăl, Se ascunde în tăcere.
Duhul Sfânt, mereu îndrumător, nu mai face altceva decât să Se odihnească.

Tu eşti motivul tăcerii Lui. Dar cine eşti tu?
Eşti un "popor smerit şi mic, care se încrede în Numele Domnului". (Ţef. 3:12)
Faci parte din acea rămăşiţă de oameni care a fost curăţită de păcatele ei prin jertfa lui Hristos.

El a purtat ocara păcatelor tale în mod nevinovat.
A strigat în chinul greu "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu..
Pentru ce M-ai părăsit?", apoi de dragul tău a amuţit.
A murit, ca să trăieşti. Pururea viu, tace El, ca tu să-L preamăreşti!

Cine eşti tu?
Tu nu poţi fi decât cel sau cea care a acceptat nemeritata dragoste a Sa.
Ai renunţat la viaţa de păcat, acum eşti vindecat.

Tu eşti ca mine. Noi toţi ca EL.
Tu.. nu poţi fi altfel.