Noduri, noduri...

Dacă iei o funie şi tragi tare de capete, se tensionează, dar nu se rupe.
Însă dacă forţele cu care acţionezi sunt destul de puternice, atunci fir cu fir, funia se destramă.
O modalitate mai simplă de a o împărţi în două, este să o tai cu un cuţit.

Ce faci acum cu două jumătăţi din funie, răvăşite?
Le apuci pe fiecare şi le pui cap la cap.
Apoi le înnozi.

Dintr-o funie poţi face două, dar din două funii greu mai poţi face una.
Pentru că rămâne nodul.
De aceea se spune: "Nu rupe firul unei prietenii."

Cine nu rupe funii? Tuturor ni se oferă măcar odată această "şansă".
Unii, ca să-şi arate forţele. Alţii, vor să testeze rezistenţa funiei.
Mai sunt şi cei care se joacă doar, sau sunt neatenţi.


A fost unul, Petru, care a rupt funia cu Hristos.
Refacerea ei însă a fost divină, chiar dacă a rămas un nod.
De fiecare dată când mai auzea cocoşul, Petru plângea cu amar.

Am învăţat că nu e o tragedie să ți se mai rupă funiile.
De ai multe funii împletite noduri-noduri, ai o plasă, un năvod.
Şi în mâinile Marelui Mângâietor, devii pescar... de oameni.


Eu ce fac, Doamne, cu ai mei?
.. vreau funii împletite în una, două, trei!