Un exemplu de iertare

Îmi aduc aminte, deşi unii spun că e cam imposibil, de lucruri ce mi s-au întâmplat pe când aveam 2 ani sau mai puţin. Nu ştiu exact câţi ani aveam (5-6?) când am tăiat pentru prima dată o felie de pâine, însă îmi amintesc foarte bine momentul. Pentru că a fost foarte intens. M-am tăiat pentru prima dată cu cuţitul. I-am cerut unui frate de-al meu să-mi taie o felie de pâine, iar el m-a încurajat să o tai singur. Şi m-am tăiat! :)

În trecerea timpului, mâna mea stângă a suferit mult din cauza mâinii mele drepte...

O experienţă destul de recentă îmi aminteşte de cum dreapta se lăuda că ştie să despice o nucă fără spărgătorul de nuci, doar cu un cuţit. Avea experienţă, însă de data asta a împins cuţitul mai mult decât trebuia... iar arătătorul mâinii stângi a căpătat un nou semn pe viaţă. Nu e urât, e chiar simpatic.

În total, cred că are o colecţie de cel puţin zece semne.

---

Priveam înainte în zare şi meditam, în timp ce mă întorceam alaltăieri spre Iaşi, în maşină. Stăteam la taifas cu Dumnezeu, când într-un moment de pace, îmi plec privirea în jos, spre mâini. (Nu vă faceţi griji, nu eram la volan.)

Când le văd, mâinile mele stăteau împreunate a rugăciune. Stânga o strângea în braţe pe dreapta, iar dreapta cu mult drag nu se putea despărţi de stânga.

Un gând de sus mi-a aruncat privirea spre semnul recent de pe mâna stângă.
Mâinile nici nu au observat că le privesc, stăteau liniştite şi se bucurau împreună de Domnul.

- Ce le face atât de deosebite? m-a întrebat gândul.

Am rămas mut...
şi mi-au dat lacrimile:
fiecare se lăsa condusă de acelaşi gând.