Esti tu gata?

Vreau să-ţi spun ceva. Apleacă-ţi urechea, nu fi tare la auz.
Înţelege ce ţi se întâmplă şi nu descuraja. Nu eşti singur.
Ai început să te tulburi în duhul tău, să nu mai înţelegi nimic.

Trec zilele şi oscliezi. Nu mai ştii cine eşti, te întrebi...
Când pozezi bine, când te complaci în mici compromisuri.
Altă dată parcă nu era ceva normal să fie aşa, nu?

Credeai că eşti mai bun, dar tot mai des observi contrariul.
Te trezeşti în împrejurări care te dau peste cap cu totul.
Ai vrea tu să mai crezi despre tine că eşti un sfânt...

Ţi se pare că toată credinţa ta ar putea fi doar o iluzie.
Nu mai poţi nici măcar să gândeşti limpede, să te potoleşti.
Ai vrea uneori să te destăinui cuiva, dar ştii că nu te-ar înţelege.

Ai nervi, nu? Îţi vine să dărâmi cu mâinile tale tot ce ai construit.
Uneori nici nu îţi pasă de consecinţe. Vrei doar să te răcoreşti.
Şi până una alta, cine sunt eu să îţi ţin predici?

-

Ei bine, hai să îţi amintesc despre mine. Eu sunt tu.
Poate nu mă recunoşti aşa bine, dar mă vei cunoaşte.
Punctul esenţial din ce vreau să îţi spun, este următorul:

Tu nu vei mai fi cel ce ai fost, eu sunt noul tu. Tu eşti eu.
Şi când m-ai invitat să facem schimb? Îţi spun limpede.
Când te-ai rugat Domnului să te schimbe, să fii altul.

Ai înţeles că inima ta e nespus de înşelătoare, o vrei curată.
Acum trăieşti metamorfozarea! (sau cum spun unii, pocăinţa)
Da, nu e aşa uşor cum ţi-ai imaginat. Eşti abia la jumătate.

Ce vreau eu să te întreb, acum că eşti conştient de mine.
Eşti tu gata? Să îndrepţi totul în tine, să trăieşti ca mine?
Vreau să îmi dovedeşti schimbarea, nu numai să ţi-o doreşti...

Dorinţa ta trebuie să fie voinţa Mea. Acţiune vreau de la tine.
Cunoaşte voia Mea, şi dă-ţi toate silinţele să o împlineşti.
Dovedeşte că Mă iubeşti, iubindu-ţi aproapele.

Aştept răspunsul tău. Nu eşti singur. Eu, Domnul, sunt în tine.
Vreau să trăieşti prin Mine, dar Mă împiedici prin tine.
Te iubesc, de aceea te disciplinez. Doare, dar te vei bucura.