M-am imbolnavit...

Plâng. Nu mai pot.. 27 minute n-am putut usca un ochi.
E o durere dincolo de imaginaţia mea.
E o zdrobire "fără milă", ca nici alta.
E surprinderea harului!

Doamne, iar mă copleşeşti cu dragostea Ta!
De ce mă iubeşti atât de mult?
De ce îmi deschizi ochii şi inima să mă înec în adâncimile dragostei şi îndurării Tale, când sunt atâţia oameni care nici măcar nu cred că exişti, care nu Ţi-au înţeles niciodată mângâierea.. !?

De ce eu explodez de fericire, iar cei care mă citesc s-ar putea nici să nu schiţeze un gest?

Misterios eşti, Doamne..
Plin de bunătăţi, de surprize, de uimiri..
Eu Te iubesc şi în zdrobire, şi în uimire.

Dar acum mă topeşti mai mult ca niciodată!!
Eu NU MERIT, Tu nu mă înţelegi?
Nu merit să mă iubeşti atât de mult... nu merit... sunt un netrebnic...
De ce mă umpli de Tine? de ce...

Te rog Tată... dacă am căpătat trecere înaintea Ta,
în Numele lui Isus Hristos... Tată... te rog... te implooor...

Deschide ochii, deschide inima, inundă Tu,
nu mai rezist..
ridică pe cel căzut,
vindecă pe cel bolnav,
încurajează pe cel descurajat,
spune o vorbă bună celui întristat,
alungă temerile celui speriat şi dezorientat,
pentru ei mă rog, Tată, da, pentru cei ce mă citesc acum!

m-am îmbolnăvit...
mă înţeapă inima...
de dragoste.

[nu glumesc!]