De paişpe a doua

Aveam câteva stări să le împărtăşesc despre iubire, sunt gânduri cugetate, adunate, ce doream să le mai pun şi-n scris.. dar acum nu mi le mai amintesc. Poate scriind îmi vor reveni..

Uneori mă întreb dacă iubesc. Dacă ştiu ce înseamnă cu adevărat iubirea. Ce observ în jurul meu e numai răni. Ca şi cum aş fi un bisturiu ce taie în stânga şi-n dreapta numai prin carne vie. Din flex, sau din reflex. De'aş fi oprit numai o clipă în lumina soarelui, mi-ar străluci ascuţişul. Îmi doresc să mă termin, să ies la un liman, numai că mereu mai am puţin, încă puţin.
Nu vreau să cred nici că urăsc.. simt doar că mă schimb enorm şi nu ştiu cum, vreau să fiu om. În rău sau bine mă transform?

De ce nu ne învaţă Domnul în rugăciunea "Tatăl nostru" să spunem şi: "ne iertăm pe noi înşine, tot aşa cum ne iartă şi greşiţii noştri pe noi"?

Provocările vieţii, frământările, eşecurile, neîmplinirile, puse alături de bucurii, de acea pace dincolo de circumstanţe, de o speranţă că va fi bine într-un final, sau mai nou că acum şi-aşa defapt e bine, că totul e perfect pentru mine. De sentimentele care mă fac iar să zâmbesc, sau când zâmbesc şi sunt bine dispus fără nevoia unui motiv, ci simplu, trăiesc. Credinţa că sunt şi Rege (andRei), fiu de Împărat, cu o nouă identitate, cu un nume nou, cu un nou nivel. Că voi fi în ceruri, că voi fi mereu lângă Tatăl meu. Căci nimic şi nimeni nu va putea răpi dragostea Lui pentru mine, iar eu din nou afirm că sunt al Tău, Stăpâne!... oricât de greu ar fi încă drumul meu.
Când ştiu ce vreau, dar nu-mi doresc, când ştiu, sau nu ştiu că defapt iubesc.
Mă întreb şi eu aşa.. oare cum va fi cu "EA"?

Rămân la aceste cuvinte.
Mai bine mă duc să mai stau în rugăciune...

p.s.
Nu mai adaug decât că am avut o zi frumoasă.
Libertatea e glorioasă. A fi liber înseamnă a fi iubit.
Şi a elibera, e iubire deasemenea.

Te iubesc oare, fără voia mea?