Give us each day our daily bread

Zdrobirea spicelor
de andRei U.

Motto: “Panem nostrum quotidianum da nobis hodie!” - Luca 11:3

Au fost odată într`un lan Au fost ca niciodată Din plante mari, împărăteşti Un spic bătrân, şi`o fată. Erau aşa de mândri amândoi Ca nimeni alţii`n zare: El era mare, cu peri albi Ea - verde la culoare. Şi cum stăteau ei doi cuminţi Uitându-se unu` la altu`.. Lui îi căzură câţiva zimţi Din firul său cel aspru. -Hei, dragă Spice mare, blând Înţelepţeşte-mă cu`o rază, Pătrunde`n brazdă şi în gând Şi viaţa`mi luminează! -Ehe, micuţa mea cea dragă, Ştii tu cu câtă suferinţă În soare ziulica`ntreagă Cules`am eu a mea credinţă? A creşte spic nu`i lucru mic Atunci când vântul bate! Căci nu aduni nimic-nimic De nu ai SCUT la spate. Noi pentru rod am fost făcuţi, S-aducem mult, cu caru`! Şi ne smerim cu toţi, tăcuţi Pentr`un sfânt onorariu. Dar cositorii stau să vie Şi mult n`oi mai fi cu tine. Aş vrea să`ţi cânt mult ţie S`ajungi şi tu cu mine.. [...] -O, eşti înţelept, cum numa-n vis Un înger se arată, Iar gândurile ce mi le-ai descris Nu le-oi uita vreodată! Cum ai răbdat, şi-ai suferit Ducând a ta mare credinţă! Prin vânt, soare şi chin cumplit Ai rezistat cu vehemenţă. Dar graiul tău de ce e stins? Cumva presimţi a moarte? Păi văd, ai părul nins.. Şi spicele mult coapte.

Privirea ta e prea adâncă, Vorbeşti prea clar, înţeapă! Acum? Dar timp eu mai am încă.. Îmi ceri să beau din APĂ? Ce vrei să spui tu, Spice Vorbeşti de vechile năluce? Am viaţa toată, eu aş zice Să mă gândesc la Cruce.. [...] -Tu nu`nţelegi acum, eşti mică Dar viaţa nu e de pierdut. Curând noi vom fi.. nimică De PÂINE nu vom fi, ci lut! Eu îţi vreau binele, şi viaţa, Cum poţi visa năluci? Fericire îţi va da povaţa De vrei pe Cale s`o apuci. A bea din APĂ e minune, Nimic nu e mai preţios! Din Cruce ea curge în lume.. -Ah, totul pare`a fi pe dos! Stai, o stai oleacă! Dragă Spice, ce vorbeşti? Nu te`nţeleg nici dacă Spui că astea`r fi poveşti! [...] Poveşti? Gândi bătrânul O, da.. e mult prea greu.. Ar însemna să dai cu pumnul În propriul tău spic, mereu! Tăcând apoi privi în jos, Oftă şi plin cântă frumos: "Ce dulce`i viaţa cu folos! Ea doar pare a fi pe dos.." [...] TROSC, POC.. şi jos era Bătrânul spic luat cu grijă. Iar carul plin de ce era? Bătrâni de grâu, zdrobiţi de`o tijă. Boabe, boabe, mii şi mii Se-nvârt ca o minune Unindu-se s`ofere lumii O prea gustoasă PÂINE! Poftă bună!